luni, 4 aprilie 2016

despre caprite. si despre luxul de a fi copil

Mie mi-au placut capritele. Nu va ganditi la prostii si nici nu-mi sariti in cap pentru ca folosesc diminutive. Dar chiar mi-au placut capritele. Au fost foarte haioase, mai ales una dintre ele care nu a vrut sa faca nimic tot numarul. Mi-a amintit de un coleg de munca. Vine la serviciu dimineata, vorbeste mult, pare ca se agita, si pleaca seara fara sa faca mare lucru. Dar toata lumea il vede acolo, il aude acolo, deci la finalul zilei se pune ca a fost la munca. Asa si cu a noastra caprita. A intrat pe scena circului (Globus, caci despre el este vorba) s-a uitat usor tamp la dresoarea ei, si-a mutat locul de citeva ori in timp ce suratele ei isi vedeau de exercitiile pregatite cu minutiozitate anterior. Pina la finalul numarului nu a facut nimic pentru a-si justifica....”salariul” cert este ca a fost aplaudata de toata lumea. Pentru ca a fost cea mai haioasa parte a numarului de dresaj si inca nu stiu daca totul a fost premeditat sau nu. De ce la circ intr-o zi superba de duminica?
 Pentru ca e un spectacol pentru copii. De toate varstele. Si pentru ca timp de aproape doua ore si jumatate iti permiti acest lux. Sa fii copil. Sa razi cu lacrimi. Ca un copil. Sa-ti fie teama. Exact ca unui copil. Teama ca acrobatii ar putea sa cada in gol de la 20 de metri inaltime.  Teama ca gratiile metalice nu sunt suficiente pentru a fi protejat de uriasii tigri siberieni de 200 de kilograme.  Teama ca dresorii de cai care-si risca viata trecand in viteza pe sub burta armasarilor (apropos, caii aia sunt absolut superbi) ar putea ajuge sub copitele lor. Asa ca: mergeti la circ. La Globus. Ca merita. Pentru copiii vostri. Sau pentru copiii din voi. Daca nu va place, va dau eu banii inapoi

duminică, 20 martie 2016

detectivul roman si americanii. sau postare de ziua fericirii

Sunt fericit si ma simt bine
Sensul vietii l am gasit
Intalnindu-te pe tine


-Edy, esti bine tati?
-Da, de ce?
-Pai facem abstractie de faptul ca suntem intr-o sectie de politie, ca nu ne vedem capul de traba, ca avem AN-uri cat sa spalam pe cap cu ele ( infractiuni cu Autor Necunoscut n.r), facem abstractie si de faptul ca ne-am putea trezi cu un control dupa bataia cu amercanii de azi noapte de la Cazino. Dar sa cati imnul Stelei de dimineata, de la prima ora. Cand toata Sectia stie ca tu esti dinamovist din ala inrait care merge la meciuri
-Ce imn zici tu acolo? Ce Steaua? E o melodie misto. Si e cantata de Tapinarii. Nu mai are voie omul sa fie indragostit cu voi.

Adevarul era ca era intr-o perioada a dracului de misto a vietii lui si reusea cu brio sa nu duca acasa problemele de la serviciu. Si erau. Cu duiumul. Era singura sectie de politie din toata Mamaia si in varf de sezon estival munceau ca niste robi. De multe ori venea la sapte dimineata si pleca la cateva ore dupa apusul soarelui. Abia-si mai vedea sotia si copilul. Si facea mult teren, dar completa si vagoane de hartii. Si asta il enerva teribil de fiecare data.

Era un politist atipic. Un politist cool in adevaratul sens al cuvantului, un politest bun caruia ii mergea mintea si care gandea cu 2 secunde mai repede decat restul colegilor sai.  Nu purta uniforma si asta ii ajuta mult in investigatiile de teren. Avea insigna mascata, la sold, exact ca in filmele americane. Si mai avea si un fler imbatabil la hoti. Ii mirosea de la distanta si nu dadea gres niciodata. Asta desi facuse doar un singur an de psihologie. La seral, dar nu invatase nimic acolo.

-Sunt fericit si ma simt bine…

-Ce dracu ne facem cu americanii astia? Si termin-o cu cantatul! Cine ti-a zis ca ai voce? Canti prost!!! Si nu mai sta cu fundul pe birou ca nu esti in CSI Miami. Esti la Politia Mamaia

-Ne-om descurca noi si cu americanii.
Sensul vietii l-am gasit…

De parca nu aveau destule pe cap. Noaptea trecuta zece militari americani de pe Aeroportul Kogalniceanu, toti niste pachete de muschi de aproape 2 metri s-au luat la bataie cu niste smecherasi din Constanta. Vreo 20 la numar. A iesit un taraboi ca-n filme. Dinti sparti, ochi vineti, mandibule mutate de la locul lor. Deocamdata nu exista vreo plangere. Nici americanii, nici romanasii nu au venit sa dea cu sumsemnatul sau sa spuna ca nu de la ei a inceput totul. Deocamdata

-Hello. Detective!

A ridicat ochii dintr-o plangere facuta mai veche de un turist din Targu Jiu care fusese pradat de o turista agatata intr-un club. Nu intelesese daca gorjeanul spera sa-si recupereze portofelul si telefonul care ii disparusesra din camera de hotel sau se indragostise de hoata

Scapa un “HELLO” timid printre dinti. Era singurul din birou care vorbea bine engleza. Si singurul fara uniforma.

In usa se afla un militar American. 50-55 de ani. Bine implinit. Genul de om care se trezeste la 5 dimineata si alearga un semimaraton. Ochelari de politist American, desi uniforma era clar de general  US NAVY.

“Asta o fi de la puscasii marini. La cum arata. E genul care te pune la podea pina apuci sa spui Mamaia.dar macar avem ocheari la fel.”

-Hellor. Can I help you?
-YES, DETECTIVE!!

Simtea cum I se umple inima de bucurie cand auzea cuvantul DETECTIVE, pronuntat intr-o engleza perfecta. DETECTIVE! Toata viata si-a dorit sa fie DETECTIVE.

Asa cum banuia, era comandantul militarilor petrecareti implicati in bataia de noaptea trecuta. Militarii mai aveau citeva zile inainte sa se intoarca in Afganistan si el voia sa stie daca mai pot face asta sau urmeaza sa-I trmita pe toti, la pachet, in State unde sa fie deschisa propria ancheta. Si cum el era singurul care vorbea fluent engleza. Si cum apelativul DETECTIVE suna ataaaaaat de bine….

Timp de 30 de minute i-a explicat generalului cum stau lucrurile. Chiar daca nu exista inca o plangere, el avea deja informatiiile. Vorbise cu vreo doi dintre ospatarii clubului, vorbise chiar si cu bodyguarzii care au incercat, intr-o prima faza, sa ii desparta. Au incercat. Dar ce sa faca 5 bodyguarzi impotriva a 30 de nebuni? Si cum bataia s-a mutat in strada, nu au avut motive sa-si puna pielea la bataie. Dar informatiile dateerau bune. Si nu trebuia sa stie multa psihologie ca sa inteleaga ca generalul era multumit de informatiile primate de la DETECTIVUL din Mamaia.  Asa ca la final i-a strans mana, I-a multumit si i-a promis ca va face totusi propria Ancheta.

-Thank you, DETECTIVE1

-Sefu, sefu! Mi-au furat si mie camera foto de pe cearsaf. La Perla, dimineata. Banuiesc pe cineva.

-Mergeti la colegul meu, va rog, eu mai am ceva de discutat cu domnul general.
-No problem sir…
-Thanks again, detective
-Da sefu, dar mi-au furat camera foto. Era noua. In garantie. Am luat-o de la Altex. In garantie era.
-Ba, tu nu auzi ca eu is detectiv? Du-te la colegul meu. Lasa-ma cu prostiile tale acum.

Good by sir. Have a nice day


Sunt fericit si ma simt bine…

luni, 7 martie 2016

crime. multe crime. si vecini nebuni

Era un frig de crapau pietrele la Cernavoda. La propriu. Si el era imbracat doar cu o haina subtire din piele. Degeaba avea bocanci in picioare si un fes gros de lina pus pe cap. Cele cinci-sase minute in care iesea din masina sa faca transmisiunea in direct erau dureroase. Simtea cum gerul ii musca bucata cu bucata din degete, din fata, din fiecare centimetru de piele neacoperita
-Du-te la locul crimei. Si fii pregatit de specacol.
Era cea mai buna sursa de informatii pe care o avea in momentul ala. Un acoperit, sau un sef de acoperiti, nu stia prea bine sa zica. Cert este ca ii dadea niste informatii bomba, mereu bine verificate. Niciodata nu pierduse cand a mers pe mina lui.  Asa ca nu a stat prea mult pe ganduri, si-a luat operatorul, carul de transmisiune si a plecat la locul crimei, desi restul presei ramanea in fata politiei.
Fusese o zi foarte ciudata din care nimeni nu mai intelegea nimic. Si asta nu avea nicio legatura cu cele -15 grade de afara. Un tinar, idiot, proaspat casatorit dupa o relatie cu nabadai, s-a incuiat cu proaspata sotie in masina, a accelerat la maximum si a sarit cu masina in canalul Dunarea-Marea Neagra. Ea a murit pe loc.
Lumea s-a adunat ca la circ. Au gasit masina, au gasit-o si pe sotie. El dat disparut, mai mult ca sigur inecat. Politistii au mers sa anunte parintii fetei de tragedie insa i-au gasit pe amandoi morti. Injunghiati. In casa in care o crescusera pe fata.
-Un minut pina la tine. Probe de sunet.
A numarat mecanic pina la 10.
-         E ok. In 30 intri.
A auzit in casca vocea prezentatorului care incerca sa sintetizeze tragedia in doar cateva cuvinte. Respire tot mai rar. Sa isi oxigeneze plamanii, sa-si mascheze emotiile
-Corespondentul nostru se afla la Cernavoda, chiar in fata casei in care a avut loc dubla crima.
Si a inceput sa vorbeasca. Incerca sa ramana calm. Sa nu se lase coplesit de povestea demna de filmele horror.  Sa uite de frigul de afara. Sa uite de cei trei morti, sa uite de idiotul dat in continuare disparut. Sa uite ca fata ucisa era mai mica decat el cu niste ani. Reusise sa intre intr-un fel de transa. Voia doar sa-si spuna poezia si sa urce in masina, sa dea drumul la caldura si sa plece spre casa. Era ultimul live. Merita o pauza.
A auzit bocete in dreapta lui si a vazut cu coada ochiului o babuta imbracata in negru care se stergea cu un batic la ochi si care plangea exact ca-n filmele cu bocitoare.
-Erau oameni buni, cu frica de Dumnezeu. Chiar azi am fost pe la ei s acer niste ulei, dar nu mi au raspuns. Si poarta era incuiata….
I-a vazut pe cei din echipa lui cum dau bir cu fugitii razand fara a pricepe care era partea haioasa in toata povestea. Si a dat seama apoi ca babuta s-a apropiat incet,incet, la cativa centimetri de el, ba mai mult, ca isi lipeste umarul de corpul lui. Totul spre amuzamentul celor din jur. Mai avea putine lucruri de zis si a decis sa scurteze tranmisiunea cand a vazut femeia facand un pas in fata si intrand cu jumatate de corp intre el si camera.

-Asta a fost tot, merci. Fugi acasa si bea ceva fierbinte. Meriti. Ne auzim  maine.
A tras in piept aerul inghetat de Cernavoda.
-A fost bine maica?
-BINE? !?
-Tranmisiunea? A fot bine? Ne-am vazut la televizor? Amandoi?
Nu intelegea ce vrea sa zica femeia. Femeia care acum citeva secunde plangea ca din gura de sarpe si care acum avea un zambet sugubat pe fata.
-Cum sa fie bine? O intreba…
-Pai stii maica. Eu am doi baieti. Si o fata. Baietii sunt in Paris plecati. De trei ani. Fata e in Spania.
-Nu inteleg
-Stai ca-ti explic. Eu nu I am mai vazut de trei ani. Si nici ei pe mine. Si cand au auzit ce s-a intamplat si ca se da totul la televizor mi-au zis sa ma bag si eu in fata camerei. Sa ma vada ca-s sanatoasa. Deci, a fost bine? Ne-am vazut la televizor?  Maine mai veniti? Ca fata era la munca la ora asta


marți, 1 martie 2016

vamesii si somnorosii

Si atunci, ca si acum totul era pe surse. Nimeni nu putea spune cu exactitate cine sau ce erau sursele astea. Cert este ca erau diferite, dar ca in mare se spunea acelasi lucru:
-Maine dimineata, la 5, merg mascatii in Portul Constanta-Sud Agigea. Aresteaza tot portul.
Tot portul insemna vamesii si politistii de frontiera, dar chiar si asa se anunta cea mai mare bomba de presa din istoria Constantei. Toti jurnalistii se gandeau numai la cite sute de mascati vor lua cu asalt portul, cu dube speciale, cu elicoptere si poate chiar salupe rapide de interventie cum vedeau ei numai in filme.

Si a inceput panda. In fiecare dimineata, la ora patru, erau pe pozitii. Nu mai tarziu, sa nu piarda macelul. Fix la intrarea in port, asezati strategic sa nu poata intra sau iesi vreo duba cu sirena sau fara fara sa le scape. Si au asteptat, si au asteptat. O zi, doua, sapte, noua. In weekend luau pauza ca nu lucrau procurorii, dar lunea o luau de la capat. In mare erau cam aceeasi. Patru sau cinci echipe de la tot atatea televiziuni concurente. Ajunsesera sa nu mai creada nici ei, dar teama de a pierde o asa bomba de presa ii scotea in fiecare dimineata din casa. Sau din club, dupa caz.
-Am venit direct din Fratelli. Sunt praf. Si eu. Si cameramanul. Si prietena. Ca am luat-o si pe ea, ca nu am mai avut timp sa o lasam acasa. Si asa mi-e de somn…
Si a pus usor capul pe volan. Sa atipeasca un minut, cat sa-si revina. Era atat de oboist si in masina era atat de cald si de bine. Si simti cum o toropeala placuta ii cuprinde tot corpul si cum devine tot mai usor. Si visa atat de frumos. Zapada. Vin fiert. Si munte. Si castelul Bran. Si luminitele din parcul de langa. Si o vedea si pe ea. Si in visul lui incerca sa o sarute, dar se tinea batoasa. Si intorcea mereu capul psre dreapta. Sau spre stanga. Doar ca sa ii strice momentul. Asta i-a placut mereu la ea, ca se lasa greu. Si incerca din nou sa o sarute si…

-Grasuuuu! Grasuuuuu!!!! Hai sa mergem! Hai acasa!


Trei pumni puternici, bine plasati in plafonul masinii il trezi complet din visul sau cu zapada si castelul Bran si vin fiert si dragoste neimpartasita.

-Nu mai are rost sa stam. E sapte deja. M-am trezit mai devreme ca atipisem si eu. Ma uit in stanga, cameramanul meu dormea dus. Ies din masina: tu dormeai ca un prunc (vezi ca ti a ramas pe fata sigla de pe volan). Operatorul tau inca doarme, desi am dat destul de tare cu pumnul in masina, prietena la fel. Si cei de la  TV Neptun dorm. Daca veneau mascatii arestau tot portul pina ne trezeam noi. Hai sa mergem acasa.  

Si au plecat fiecare spre casa lor cu promisiunea ca se vor vedea a doua zi la aceeasi intrare In port, cu mai multa cafea de data asta.
Si au ajuns acasa. Si a pus imediat mana pe telefon sa sune…concurenta.
-Sa vezi ce am patit pe drum. Am urcat in spate cu Elena. Sa tragem un pui de somn pina acasa. Conducea Catalin, asa ca eram linistit. Si am ajuns la bariera de cale ferata de pe Caraiman, unde am prins trenul. Si am stat, si am motait. Si am motait. Si am stat.  Si la un moment dat primesc un ghiont in coaste de la Elena care ma trezeste si-mi spune ca soferul nostru doarme. Din nou. Cu motorul pornit si In mijlocul strazii. In spatele nostru vreo 20 de masini si tot atatia soferi  care claxonau nervoase, dar Catalin al meu nu auzea nimic. Eu cred ca e cam mult cu panda asta si ca sursele noastre nu sunt deloc bune.

PS: In aproape toate vamile din Romania s-au facut arestari sau retineri. Mai putin in Portul Constanta Sud Agigea



vineri, 19 februarie 2016

hotii de seifuri si daciile submarin

Apelul fusese dat prin 112 cu trei minute dupa ora 08. Dimineata. Luni. Tanti Maricica, femeia care facea curatenia in firma si-a dat seama ca e ceva in neregula dupa ce a descuiat usa sediului. A tastat codul alarmei, a intrat si a vazut ca lipseste ceva. Era si greu sa nu ii sara in ochi. Disparuse tocmai seiful aflat in casierie, un seif de aproape 1 metru si jumatate inaltime si greu de vreo 200 de kilograme. A venit imediat toata politia orasaneasca: criminalisti, sectoristi, sefi. Plus multi de gura casca.  Cu greu i-au tinut la distanta, dar era primul seif furat vreodata in oras, asa ca mirarea era mare. Si curiozitatea la fel.

-Eu am vazut pe la 2 noaptea o masina ciudata. Neagra. Si cu numere de Bulgaria.  Nu aveam somn si am iesit pe balcon sa fumez o tigara.
 Imediat martorul fu luat in primire de un agent care toata viata lui si-a dorit sa fie detectiv.
-Asa, si?
-Da, pai nevasta nu ma lasa sa fumez in casa. Stiti, ea nu a fumat niciodata si nu ma lasa nici pe mine. Si eu fumez din liceu, deci va dati seama
-Lasa asta, urla agentul cu aere de FBI agent. Zi de hoti!!!
-Aaaa, pai au plecat spre canal. Dar nu am vazut cati erau sau daca au luat ceva. Era neagra toata. Masina. Si geamurile erau negre.

Din trei priviri si doua vorbe comandantul a impartit oamenii in 2 echipe. Criminalistii au ramas in sediu. Pentru amprente. Restul au plecat spre Canalul Dunarea Marea Neagra.
-Fa-mi rost de un scafandru. Unul bun. Pina diseara vreau sa gasesc seiful.
Deja pusese rotitele in miscare. Nu degeaba facuse el facultatea la seral. Ce conteaza ca la baza era inginer constructor, specializare poduri, lupta impotriva criminalitatii o avea in sange. Si singurul loc in care hotii ar fi putut arunca seiful in canal era in curba aia mare, la cinci kilometric de oras. E singurul loc in care poti aproape sa intri cu rotile masinii in apa canalului. De asta, multi dintre localnici isi spalau acolo masina.
-A ajuns scafandrul? Hai, echiparea. Pina se intuneca vreau sa raportez la judet ca am gasit seiful si pina maine ii prindem si pe hoti.
Si a intrat saracul scafandru in apa rece ca gheata. Era ora 11.00 si  sfarsit de martie, asa ca mai mult de cinci grade nu erau in apa. Avea macar avantajul ca se bucura de o vizibilitate perfecta. Apa era aproape cristalina, mai ales ca tot mai putine nave tranzitau canalul
 La 14.10 i-a atras atentia ceva metallic. Si cenusiu, la fel ca seiful. A iesit la mal, a luat o funie, s-a scufundat mai departe si a scos prada la suprafata. Comandantul deja zambea gandindu-se cat de bine va da asta in ochii sefilor si cat de bun este flerul lui.
Si au scos-o din apa. O dacie 1310, furata din fata Primariei acum doua saptamani.  Era Dacia fostului sef de politie. Alarma falsa, deci. Si a intrat din nou. Zece minute mai tarziu a mai vazut ceva. Tot metallic, dar nu cenusiu, ci rosu. O alta Dacie, disparuta la inceputul weekendului. Diferenta era ca asta avea si parbrizul distrus.
-Hai, te odihnesti 3 minute si te bagi inapoi. Ca eu nu stau toata ziua dupa tine. Mai am si alte AN-uri pe cap (fapte cu autor necunoscut) si ma preseaza si pe mine sefii de la Constanta.
A apucat sa stea 2 minute. Cat sa-si traga sufletul. Si-a verificat nivelul de oxigen din butelie, si-a sters geamul vizorului si a intrat iar. Parca apa nu mai era la fel de rece. Doar mai tulbure. Dar chiar si asa a rezistat mai putin de un minut si jumatate.

-Dom commandant, eu ma las pagubas. Am mai gasit una. Tot  o Dacie. Neagra. Io-s scafandru, nu angajat la programul rabla.

Seiful nu a fost gasit nici in ziua de azi






duminică, 14 februarie 2016

Cel mai tare chiulangiu. versus cel mai tare prof de fizica

A fost o luptă tacita între ei doi. Ca între doi lideri a două generaţii. O luptă din prima zi de şcoală. O luptă care a durat patru ani. Cei patru ani de liceu. Cu bătălii dure, cu victorii împărţite. El a început totul:

-La mine la oră vine toată lumea. La mine la oră nu chiuleşte nimeni. La mine la oră nu chiuleşte nimeni fără să-l prind. Toţi şmecherii care au încercat până acum au fost prinşi, scoşi la tablă, ascultaţi! Şi după caz, cu cei mai mulţi dintre ei m-am întâlnit în vară. La coringenţă.

Avea un zâmbet uşor malefic. Era profu de fizică. Spaima liceului. Spaima câtorva generaţii de liceeni. Nu lovea, nu jignea, nu înjura. Era foarte calm. Dar zâmbetul acela malefic al lui, privirea pe care o arunca clasei pe sub ochelarii cu rame late şi mai ales faptul că niciunul nu reuşise vreodată să chiulească fără să fie prins îl făceau înfricoşător

  • Io-l fac până se termină şcoala! Chit că mă lasă corigent sau repetent. Io-l fac!!

Vorbise Daniel Florea, zis Micutu, porecla pe care o avea din clasa a patra. Pentru că din clasa a patra era cel mai mare din şcoală. În primul an de liceu ajunsese la aproape 2 metri şi 90 de kile. Şcoala nu prea îi plăcuse, însă născut fiind cu o inteligenţă peste medie, (depăşită doare de lenea direct proportională) a reuşit să se târâie până în clasa a noua. Şi când l-a auzit pe profu de fizică cum se laudă, şi-a descoperit motivaţia pentru a sta pe bâncile liceului până la finalul liceului.

A doua zi de şcoală l-a prins chiulind când a încercat să iasă pe ieşirea profesorilor. L-a condus până în clasă. A mers în spatele lui pentru a fi sigur de asta.

-În toată viaţa mea de chiulangiu nu am fost mai umilit. O să mă răzbun eu pentru asta.

A treia zi a chiulit ascunzându-se în cancelarie până a sunat clopoţelul. Era 1-1.

În săptămâna care a urmat a chiulit de cinci ori. Şi a fost prins de trei ori. O dată a profitat că era ziua dirigentei şi şi-a umplut braţele cu florile primite de ea. Suficient de multe cât să-i acopere faţa. Suficient de multe cât să nu-l vadă. Când s-au întâlnit a văzut în ochii profului o licărire diferită, semn că şi lui îi plăcea ''jocul''. Şi aşa au trecut patru ani, fără ca unul dintre ei să se poată declara învingător.

-Fraţilor, asta este ultima mea şansă. Ori eu, ori el! Şi am nevoie de ajutorul vostru, pentru ca victoria mea să fie ca la carte. Eu zic aşa. După ora de sport rămânem pe teren. Toti care suntem acum. Ăştia şapte.Voi nu aveţi ce să păţiţi, că nu aveţi absenţe ca mine. Am fost eu la nea Carp, la alimentara, şi am luat o sticlă de jumate de rom. Sărbătorim şi noi că e ultima săptămână de liceu.

Şi s-au apucat de băut. Nu le-a ajuns sticla aia de jumătate care mirosea mai tare a esenţă de rom şi a prăjituri decât a alcool, dar nefiind învăţaţi cu băutura a fost suficient cât să devină rapid euforici şi plin de curaj. Când s-a terminat ora lor de libertate şi s-a sunat pentru pauza mare au mers împreună spre liceu, dar nu direct în clasă pentru a nu da nas în nas cu profu, ci la sala de atelier. Lumea era a lor, terminau liceul, urma Bac-ul, urma facultatea. Victoria era a lor. Dar mai presus de toate victoria era a Micutului. Cât visase el la momentul ăsta.....


-Florea! Baciu! Grigore!Iancu! Popa! Popescu! Vlad! Vă aştept pe toti în clasă! V-am zis că la mine la oră vine toată lumea. La mine la oră nu chiuleşte nimeni. La mine la oră nu chiuleşte nimeni fără să-l prind.

Îi strigase în ordine alfabetică. Ca la catalog. Erau atât de şocaţi că nu puteau schiţa niciun gest.

-Şi dacă vă întrebaţi cum v-am prins, ei bine.... după miros. După aroma de cozonac pe care o lăsaţi în urma voastră. Miroase în liceu mai ceva ca la cofetăria de lângă gară. Aşa ca vă aştept in clasă. Pe toţi. Am vorbit eu cu diriga voastră şi renunţa la ora dumneaei să facem niste fizică. Ştiu că vă doriţi asta

marți, 9 februarie 2016

Sa ma-nsor? Dar de ce atata graba?

A fost primul care a intrat in birou. Si nu era o exceptie ca se intampla asta. Pentru  ca el era cel care stingea lumina seara si incuia toate usile biroului si tot el era cel care ajungea dimineata cu o ora sau doua inaintea celorlati.

-Hai ca e devreme, mai am timp!

A inceput ziua prin a se uita pe niste studii de prefezabilitate. Nu prea ii dadeau pace de cateva zile, mai ales ca auzise ca o firma concurenta voia sa le conteste rezultatele. Noroc cu sefa de la Judiciar care i-a zis imediat ce a intrat pe usa:

-Stati linistit, sefu! Nu au ce sa gaseasca si nu aveam cum sa pierdem licititatia asta!
-Da,da, asa e!
-Sunteti bine? Va vad cam incordat.
-Da, sunt ok. Mai am ceva de rezolvat azi, dar am timp,


S-a aruncat apoi cu capul inainte in alte acte si tone intregi de hartogaraie, Nu a auzit-o pe Corina intrand in birou cu ce de-al doilea espresso (negru si amar ca un pacat)  desi evea doar 3 ore de cand ajunsese la munca.

-Cat e ceasul?
- Este 9.30.
- A. E devreme. Seful coloanei auto? A venit?
-E in santier. Va anunt cand vine?
-Da, anunta-ma, te rog! Si daca vezi ca nu ies din birou in urmatoarele 90 de minute da-mi un semn
-S-a intamplat ceva?
-NU,NU,NU! Dar am o intalnire importanta la pranz
-Bine sefu!

Si a luat din nou la bani marunti teancul de acte: stocuri, carburanti, piese de schimb, masini inchiriate, masini cumparate. Atat de prins era ca s-a si speriat cand a sunat telfonul. Era Corina:

-Sefu, e 11.

S-a imbracat in viteza. NU voia sa intarzie! Nu avea voie sa intarzie! Nu astazi

-Vezi ca ma intorc dupa 14. Daca arde, ma suni pe mobil. Daca nu, le rezolv cand vin
-Dar s-a intamplat ceva?

Nu! Dar la pranz am cununia civila, Ma-nsor azi. Si ma gandesc ca sampania de dupa si o masa in oras nu ma duce mai mult de ora 14. Ma intorc dupa

vineri, 25 decembrie 2015

unii romani chiar isi iubesc meseria. chiar si-n noaptea de ajun

-hai ca noi plecam inainte, dai si tu un telefon dupa ce treci de Sibiu.

mai erau doar cateva ore pina la miezul noptii si rupeam masina-n doua sa ajung cat mai repede-n Alba Iulia. ca in fiecare an lasasem cadoul pentru Manu pe ultima suta de metri. intotdeauna le las pe ultima suta de metri.. asa ca fac dreapta in giratoriul de dinainte de Sibiu si parchez intr-un Mol in speranta ca voi avea ce alege de acolo. pustie statia Peco, nicio masina in parcare, doar doi angajati, un el si o ea si muzica tare in boxe

 - slava domnului ca nu sunt colinde! gandesc in timp ce intru in magazin in speranta ca in mai putin de un minut gasesc cadoul, il platesc si plec mai departe. prima surpriza: niste ritmuri mai 80"s,  dar foarte dansante. nu stau pe ganduri si merg direct spre raftul de cadouri. am insa timp sa trag usor cu coada ochiului la cei doi angajati.

ea blonda, la vreo 30 de ani, miniona, si cu un zambet mare pe buze. aseza niste batoane de ciocolata Mars in timp ce dadea din cap pe ritmul muzicii. prinsa de muzica. prinsa rau. asteptam sa faca o pirueta, dintr-un moment in altul. din cand in cand mai scapa si cite un vers printre dinti, de parca era singura in tot magazinul. si tot din cand in cand il cauta din ochi pe el cerandu-i parca sa se alature.

el, un tip mai tinar cu 3-4 ani dar mai inalt cu vreo 15-20 de centimetri. statea in spatele tejghelei si aseza ceva pe acolo. nu reusesc sa il vad prea bine din cauza vitrinei cu produse de patiserie. dar era suficient sa il privesti o secunda sa iti dai seama ca poate candida lejer la orice concurs al oamenilor fericiti desi in ajunul Craciunului era la munca si le explica clientilor ofertele la benzina sau motorina. si o facea cantand si dansand mai intens decat colega de munca. si cu un zambet si mai mare pe fata

-buna seara, va putem ajuta?

din boxe rasuna o melodie de a lui Bon Jovi, iar starea de bine angajatului devenea usor, usor molipsitoare.

-vreau si eu cutia asta, si un pachet de gume.si o apa minerala.

scot banii din portofel si platesc grabit, moment in care o alta hartie sare parca singura din portofel direct pe podea.

-va rog frumos, nu faceti mizerie. abia a dat colega cu mopul si rasul lui gros cuprinde intreaga statie. stati linistit, am glumit. saptamana trecuta a gasit colegul de pe cealalta tura un portofel cu 2000 de euro. si nu a disparut niciun leu de acolo
-si ce s-a intamplat?
-aaa, nimic! nu i-a spus proprietarul nici macar multumesc, a plecat pur si simplu

ma uit la el si-mi amintesc de cate ori mi-am pierdut eu portofelul. cu tot cu acte. si cu bani. de vreo 7 sau 8 ori. si de fiecare data l-am recuperat. si doar o singura data s a intamplat sa il primesc doar cu actele, adica fara niciun ban. si chiar si asa, tot m-am bucurat ca am scutit numeroase drumuri la politie sa schimb buletin, permis de conducere si tot ce se mai schimba in astfel de momente. la un moment dat chiar ma certam cu gasitorul (un vecin de cartier pe care nu-l cunosteam) care-mi repeta obsesiv ca mi-a gasit portofeul cu bani, acte si carti de vizita si eu ii repetam la fel de hotarat ca nu e al meu....
-cafea aveti?
-da, 7 lei lunga, 5,50 aia scurta.

scot 11 lei si ii pun pe tejghea.
-2? ma intreaba mirat, ca doar vazuse ca sunt singur
-da 2! si in timp ce se indreapta spre espressor, ma intorc pe calcaie si ma indrept spre usa.
-sarbatori fericite! si spor la bani!

un moment de liniste.

-multumim, sarbatori fericite si dumneavoastra. si drum bun. vedeti ca e ceata pina dincolo de Sibiu. si a continuat sa danseze pe melodia lui Bon Jovi. de parca era o seara ca oricare alta. de parca nu era la munca in ajun de Craciun.




joi, 17 decembrie 2015

despre bizonii din trafic. intamplare adevarata

-noo, noi ne meritam soarta. de fapt voi, romanii. ca io-s de de 28 de ani plecat in Germania si de aproape 20 sunt seful politiei rutiere intr-un oras de acolo. si mai vin in Romania o data la 5 ani. sa fac un concediu la Mamaia, sa urc cu masina pe Transfagarasan sau sa pescuiesc in Delta. dar voi, din pacate, nu va mai faceti bine.


era amarat tare desi concediul lui se dovedise perfect. s-a bronzat atat cat a trebuit, a avut parte de o camera de hotel mai mult decat decenta (mai ceva ca-n Germania, cum ii placea sa glumeasca) si un restaurant cu specific romanesc unde reusise sa o convinga pe nemtoaica de nevasta-sa ca mancarea noastra e cea mai buna. si cu toate acestea era tare amarat si isi promisese ca e ultimul concediu pe meleagurile mioritice.

interactionam aproape zilnic. el facea plaja in sectorul de plaja de unde dadeam noi transmisiunile in direct. insa abia in ultima zi am aflat de ce noi, ca neam, nu mai avem nicio sansa sa ne facem vreodata bine.

-hai sa-ti povestesc. ti-am spus ca noi venim des in Romania. si nu luam niciodata avionul. nu ca ne-ar fi frica de inaltime sau ca ar putea  sa cada . nu!!! doar ca drumul dintre germania si romania e superb. si cu o masina buna il  faci de placere. si conduc doar eu. tot drumul. ea se aseaza frumos in dreapta mea, imi zice sa fiu eu atent la drum si doarme. si asa de linistit ma simt conducand.
si cand am iesit din Berlin am vazut o masina cu numere de Bucuresti. de leasing, dar de Bucuresti, l-am depasit la intrarea pe autostrada, l-am salutat elegant si mi-am vazut de drum. m-a depasit 50 de kilometri mai tarziu, fara sa ma sfideze si am tot continuat asa, joaca de-a depasitul, inca vreo 200 de kilometri. chiar era distractiv, mai ales ca sotia continua sa doarma linistita cu centura pusa. la intrarea in Austria am tras intr-o statie Peco si a oprit si el. Ion, din Voluntari. ne-am salutat scurt si chiar am schimbat citeva vorbe cand si-a dat seama ca stiu sa vorbesc romaneste.

-si ce legatura are asta? de ce nu avem nicio sansa? ca nu pricep!!

-nitica rabdare, monser! am iesit din staia peco si am continuat drumul spre romania. cateva sute de kilometri. fara incidente. fara scandal. doar cu depasirile noastre distractive si atat. si totul s-a schimbat imediat ce am trecut de Arad. m-a depasit pentru ultima oara, a deschis toate geamurile si a inceput sa arunce: doze de cola, cutii de tigari, ambalaje de mancare, a golit si scrumiera si am vazut chistoacele direct pe parbrizul. sau asa mi s-a parut, ca am vazut rosu in fata ochilor. cat am fost in Germania, sau in Austria sau in alte tari civilizate daca faci asa ceva te amendeaza de dracul te ia. cum s-a vazut la el acasa, acolo unde nu-ti da nimeni amenda pentru asa ceva, si-a curatat masina de gunoaie. DE ASTA NU VA FACETI VOI BINE. NICIODATA

marți, 15 decembrie 2015

Tatal lui nu l-a batut niciodata. Dar atat aproape a fost...

a fost primul din clasa care avea o lanseta telescopica. primul din clasa, o notiune usor exagerata. erau 31 de toti, dintre care 24 de fete. el si inca unul aveau mania pescuitului, dar oricum, tot primul din clasa cu lanseta telescopica era.  avea 23 de centimetri. lanseta. incapea lejer in rucsacul de scoala. chiar a luat-o la scoala sa le-o arate, dar cum nu i-a inteles nimeni pasiunea, s-a lasat pagubas. ghinionul a fost ca si-a cumparat-o la sfarsit de octombrie, cand crapul nu prea mai tragea si a urmat o iarna luuunga in care a exersat aruncari si recuperari prin curtea sa. si pentru a evita orice risc isi pusese doar mulineta, firul de pescuit si o bucata de plumb de 40 de grame. si cat era ziua de lunga arunca plumbul, fie la punct fix, fie incerca sa arunce de fiecare data cat mai deaparte. lunga iarna a fost si greu a mai venit primavara aia.

prietena cea mai buna o sora-sii era Malina, nepoata unor vecini din cartier. usor rotofeie, frumoasa foc si mereu cu zambetul pe buze. cat era ziua de lunga, ziua de vacanta, normal, ele erau impreuna. fie ca-si completau una alteia jurnalele, fie ca ascultau muzica la casetofonul ei stereo sau ca faceau transcrieri dupa poeziile de dragoste, ele erau mereu impreuna. se strigau una pe cealalta de la poarta, apoi nu le mai puteai desparti.

primavara a venit tarziu, binenteles. mai tarziu ca niciodata. era sfarsit de aprilie si cazemata lor de zapada trona nestingherita in fata casei. erau de fapt doi pereti uriasi albi si inghetati pe care ii folosisera toata iarna pentru a se razboi cu bulgari. asta nu-l impiedica insa sa-si exerseze aruncarile de pescar profesionist. deja depasea usor gardul casei si de multe ori plumbul trecea dincolo de drum si se oprea tocmai in padure. in ziua aia nu a reusit sa ajunga pina in padure, doar ca plumbul a zburat la doar cativa centimetri de capul Malinei. suficient de aproapte cat sa ii provoace o speritura groaznica. si doar atat. numai ca pustoaica, instinctiv, a calcat pe plumbul care i-a vajait pe langa urechea dreapta si i-a oferit pescarului primul duel cu noua lanseta.

- ce peste mare si gras am prins :) sper sa tina lanseta sa il aduc la mal. si lanseta facea fata provocarii si se arcuia exact cum vazuse el, mai demult, intr-o revista adusa din America. si tragea de batul elastic care rezista celor 53 de kilograme ale Malinei. numai ca pustoaica a schimbat rapid raportul de forte si din victima a devenit imediat agresor. si a ridicat la fel de brusc piciorul de pe plumb. si plumbul a refuzat sa sfideze legile fizicii si s-a indreptat amenintator spre capul pescarului. il vedea venind cu incetinitorul, ca in filmele cu efecte speciale, ca-n Matrix. si tot ca-n Matrix a avut timp sa se fereasca si sa auda plumbul cum ii trece pe langa urechea stanga si se opreste in geamul sufrageriei.

-Mare noroc am avut ca nu am spart geamul, apuca sa ii spuna tatalui lui care a iesit din casa imediat ce a auzit zgomotul de geam spart. numai ca, asa cum batea lumina, pescarul de ocazie nu a vazut gaura de citiva centimetri din geamul camerei.

-Crucea matii, cu lanseta ta cu tot. ai spart geamul
- Ba nu!
-Ba da! lasa ca-ti arat eu tie

a apucat sa stranga bine in mina lanseta si a luat-o la sanatoasa spre fundul curtii. aveau un nuc tinar acolo. tinar si inalt. si era singurul care se putea urca usor in el. si a facut-o, cu tot cu lanseta. si inainte sa ajunga tatal lui. si acolo a stat. toata dimineata. si era un frig in sfarsitul ala de aprilie......

luni, 7 decembrie 2015

O prietenie de-o viata. Si doar doua motive de cearta

se cunosteau de cand lumea. si lumea lor incepuse imediat dupa razboi. primul razboi mondial. au fost in aceasi clasa timp de opt ani. au stat in aceeasi banca timp de sapte. in ultimul an de scoala comun s-au certat din cauza unei fete, dar s-au impacat repede. au mers apoi impreuna la prima liturghie, la prima hora, la primul balci, la primul film la cinema. erau ca stan si brans, ca mache cu tache, sau ca bula cu strula. nedespartiti. hotarasera sa nu se mai certe vreodata din cauza unei femei, asa ca imediat dupa armata Costica fu primul care-si pusese pirostiile. dupa un an a venit primul copil, apoi al doilea. pe primul l-a botezat Petrov, prietenul lui de-o viata. chiar daca sangele de rus din el a mai amanat cu insuratoarea. Viata de holtei era frumoasa mai ales ca trecuse deja si al doilea razboi mondial si avea suficiente mandre din care sa aleaga. Si a mai asteptat vreo 10 ani, insa dupa ce a intrat in cel de-al treilea deceniu de viata a intrat si el in randul lumii. si a facut si el doi copii, si pe primul l-a botezat Costica. Si au continuat sa mearga impreuna la liturghie si uneori, tot mai rar ce-i drept, sa mearga la un film la cinema sau sa vada un meci de fotbal. Si asa au trecut peste ei anii. copiii au crescut, au plecat la scoli, la facultati si s-au mutat in orase mari, cu tramvaie sau metrou. si au plecat apoi si consoartele lor, dar nu in alt oras ci la doamne-doamne, cum ii placea rusului sa spuna. si au ramas ca in copilaria lor: nedespartiti. ca stan si bran sau ca mache si tache. si nimic nu parea sa le perturbe linistea. nici macar tot mai desele apropouripe care Costica le batea despre moarte,

-La urmatoarea pensie Petroave imi cumpar sicriu. Am vazut un model frumos de stejar, in centru, landa piata
-Bate-te peste gura aia spurcata
-O sa vezi tu.

Si la urmatoarea pensie si-a cumparat sicriul si citeva prosoape. Apoi, cu doua saptamani inainte de Craciun si-a cumparat crucea. De fapt crucile, una din lemn si una metalica, facuta la comanda. Si tot mai des ii vorbea tovarasului sau de suflet despre Rai, despre lumea de apoi, despre cum se va intalni el cu Catinca si cum vor sta la dreapta Tatalui. Toate astea pina in prima zi a anului  1991.


-Costica, hai pin" la poarta sa te pup si pe anul asta. Costica! Costica!


O liniste ca de mormant l-a ingrozit de moarte pe rusul Petrov. A intrat cu pasi mici in curte. Inima ii batea cu puternic. Ii ajunsese deja in gat. A intrat in marchiza, apoi in dormitorul in care trebuia sa doarma prietenul lui de-o viata. nici urma de el. a mers mai departe in bucatarie, apoi in camera mare din spate. si a vazut sicriul pus pe masa de stejar. si lumanarile galbene aprinse. si pe costica, alb la fata, asezat in sicriu. a picat instantaneu in genunchi si tot instantaneu a inceput sa planga. cu vorbe. cum nu a plans niciodata. nici cand a murit Vera, sotia lui, nici cand au plecat copiii la facultate. a plans ca si cum i-a murit un frate.

-Asa-i ca-mi sade bine?  s-a auzit din sicriu. Petrov s-a ridicat usor si l-a vazut pe costica rezemat intr-un cot si zambind nastrusnic. Rusul a simtit ca e in pragul nebuniei. Sau al unui atac de cord. A iesit din camera cu spatele, apoi din curte si cand a ajuns in strada a luat-o la sanatoasa cat ii mai permiteau sa fuga oasele batrane. Amandoi au mai trait aproape zece ani. Dar nu si-au mai vorbit niciodata. si Petrov nu a mers nici macar la inmormantarea fratelui sau de cruce. il vazuse odata in sicriu. I-a ajuns

duminică, 5 aprilie 2015

emotii de direct

Stia textul ala ca pe Tatal Nostru. Stia exact cate cuvinte are toata povestea. De la un cap la altul. Stia cate vocale sunt in prima propozitie, cate consoane sunt in prima fraza. Stia toate virgulele si toate punctele pentru ca acolo ar fi trebuit sa faca cite o scurta pauza, pentru a da greutate mesajului pe care urma sa il transmita in timpul transmisiunii live. Transmisiune care era dintr-o comuna distrusa de inundatii. Si mai presus de toate, era prima lui transmisiune in direct. Prima. Mai avusese unele prin telefon si citeva inregistrate, dar in direct, ei bine, asta era prima.

Ajunsesera in comuna la orele pranzului. Luasera interviuri lacrimogene (sa planga coafezele). Aflasera toate informatiile de care aveau nevoie. O data cu el la locul transmisiune ajunsesera si cei din carul de reportaj. Vreo trei cameramani, un producator de locatie, un sunetist, un tip cu luminile plus inginerul de satelit. Pina la ora 14 isi scrisese deja « poezia », asa ca pina la jurnalul de 18.30 a avut la dispozitie aproape cinci ore sa o repete. Si a repetat-o. Si a repetat-o. De citeva mii de ori. Nici nu si-a dat seama cand s-a intunecat afara.

-Haideti, intrati primii ! le-a urlat producatorul de locatie

-Buna seara, doamnelor si domnilor. Suntem in comuna constanteana...
Inceputul suna bine. CAT DE GREU PUTEA SA FIE?!?

A auzit in surdina genericul de inceput de jurnal si prezentatoarea citind principalele stiri. Primul lui LIVE.

A auzit apoi textul stirii lui. Stire pe care el urma sa intre in direct. Si s-a facut liniste. Si forfota din jurul lui a disparut. Complet. Ca de mormant. Ca si cum nu ar fi existat vreodata.
«himm, poate sunt si eu ca sportivii aia super buni care intra in transa cand incep meciurile si nu aud tribunele. Si asa se concentreaza cel mai bine »

-Corespondentul nostru la Constanta este in satul lovit de viitura. Buna seara
-Buna seara « himm, am inceput, asta e » Buna seara doamnelor si domnilor. A plouat  mult aici in Vestul Judetului si oamenii spun ca viitura i-a lovit in plin. A fost nevoie doar de citeva minute pentru ca santul de la marginea satului sa se transforme intr-un rau si...si, si, si. Si atunci s-a intamplat. In fata lui o bila mare de foc, uriasa. A aparut din senin. Uriasa. A crescut de nicaieri. Sa il inghita. Or fi extraterestrii ? Or fi venit sa ma ia ? Si s-a facut si mai liniste. A auzit in casca cum, din regie, stirea filmata de el a intrat pe post. Si l-a vazut pe producatorul de locatie venind spre el. L-a zdruncinat bine.
-Esti ok ?
-Da !
-Bine, revii in 40 de secunde pe post.

Si a revenit. Si a spus poezia ca pe Tatal Nostru. Si a continuat cu alte citeva mii de liveuri.
Asa a decurs prima mea transmisiune in direct


luni, 30 martie 2015

draga CNADNR iti multumesc

Iti multumesc ca ma tii ostatic in BUcuresti. E frumoasa statia asta Omw de langa Băneasa. Au cafea bună si pernutele alea cu ciocolată sunt dementiale. Doar că ingrasa. In plus stau de o ora in peco asteptând sa deblochezi tu nu stiu ce sistem informatic prin care eu sa imi plătesc rovinieta. Da, hartiuta aia mica prin care tu, in marinimia ta, imi dai voie sa ies din oras. Hartiuta aia mica dar cu pret mare, pe care o folosesti sa ne minti de 25 de ani ca ne faci autostrăzi si drumuri expres si europene. Ia uite, cu fiecare minut care trece ne adunam tot mai multi prizonieri. Unii vin de la statia Petrom de la Casa PRESEI. Iti multumesc ca ma retii aici, acolo e mai urat. Si nici nu au permite cu ciocolată. O sa spui ca eu sunt de vina. De ce am lăsat rovinieta pe ultima suta de metri? Pentru ca asa vreau eu. Si pentru ca am dreptul asta. Oamenii se agita deja prin statie, dau telefoane. Eu iti multumesc ca ma scutesti de efortul asta. Stiu ca as suna degeaba, mai ales ca vanzatoarele de aici ne au spus ca asa a fost si ieri seară. Asa ca iti Multumesc, cu M mare, ca ma lasi sa ma bucur de cafeluta. Aaaa, era sa uit. Iti multumesc pentru promptitudinea de care ai dat dovada cand am circulat ultima oară fara rovinieta. Asa de repede mi ai trimis amenda acasa....

duminică, 29 martie 2015

Inchideti restaurantele care nu dau bonuri fiscale.Si magazinele. si cofetariile. Si nu sunt deloc ironic

Va las cateva minute sa ma injurati, sa aruncati cu pietre, cu noroi sau cu ce vreti. Va las sa spuneti si sa credeti ce vreti. O sa imi spuneti ca si ei sunt oameni si ca si gura lor trebuie sa manance. Si ca au angajati care depind de ei. Si ca angajatii lor au copii care sigur nu vor mai ajunge a doua zi la scoala doar pentru ca s-a inchis Cafe-Cafe sau alta cafenea de fite din Constanta, Bucuresti sau vreo amarata de pensiune de pe Valea Prahovei. Si dupa ce va trageti sufletul va provoc sa va amintiti de cate ori in viata ati mers la un restaurant/pizzerie/hotel/pensiune din Romania si ati fost tratat sub orice critica? De cate oti ati cerut bonul fiscal doar ca sa va simtiti razbunat desi simteati ca facetii ceva rau? De cate ori vi s-a intamplat sa intrati intr-o astfel de locatie si singura masa libera sa fie doar cea la care sta de obicei patronul si prin urmare sa fiti refuzat de un ospatar care v-a trantit in fata: “asteptati sa se elibereze o masa sau daca nu va convine mergeti unde vreti?”. V-ati uitat de curiozitate ce masini au patronii respectivi? V-ati gandit ca angajatii care depind de ei si pe care ii plangeati mai sus sunt obligati sa lucreze si cite 16 ore pe zi pe niste salarii de 2 lei? Replica pe care o primesc e aceeasi: nu-ti convine cauta in  alta parte. Lasa ca stiu eu cata spaga faci. Pentru ca asa au functionat lucrurile in Romania in ultimii 25 de ani. Daca cineva se trezea sa ceara un bon fiscal, doar pentru ca asa considera ca este normal, ajungea bataia de joc a celor din jur. “Cine te crezi tu sa schimbi regulile vechi de cand lumea? Robin Hood? Vezi-ti de treaba ta”. Si pentru ca asa u mers lucrurile intotdeuana, de ce va mirati ca suntem codasii Europei? ca nu avem infrastructura, ca nu avem sistem de santate, ca sunt obligati cei mici sa mearga la scoala cu bani pentru fondul clasei. Ca fura policcienii? NU!! Ca fura toata lumea. Sau macar a furat. Asa ca, nu stiu cat o sa tina nebunia asta cu DNA-UL care pare sa ii indeplineasca visul lui Basescu cu doar 300 de parlamentari (restul fiind la Beciu Domnesc, cum ii zice Mazare Arestului Politiei Capitalei) si nici avantul tineresc al ANAF-ului (desi stiu ca sunt aceeasi angajati care au facut milioane din spagi pina acum 2-3 luni). Sper doar sa ii tina. Si toti cei care fura, sa plateasca. Sa ajunga unde le e locul, adica dupa gratii si sa se inchida afacerile in care se dovedeste evaziunea. Punct. Americanilor le e frica de fisc ca de dracu. Noua de ce sa nu ne fie?
 asa ca: DA! SUNT PENTRU! Inchideti restaurantele care nu dau bonuri fiscale.Si magazinele. si cofetariile. Si nu sunt deloc ironic, IN CAZUL IN CARE NU V-AM CONVINS INCA

miercuri, 8 octombrie 2014

despre muşte. urate insecte

Avea doar 4000 de kilometri. La bord. Inca mirosea a nou, a imaculat, a curat. A piele. Era cea mai frumoasa masina din lume. Si nu o spunea el, o spuneau nemtii de la nu stiu ce revista germana de profil care facusera un top si o cocoţaseră în vârful ierarhiei deşi era o japoneză şi luase faţa unor maşini făcute in Bavaria. Sau era un top al celor mai fiabile? Nu mai conta, pentru el era cea mai frumoasă maşină din lume. Şi rula pe autostradă ca un monopost de Formula unu, ca o barcă de mare viteză pe un lac fara valuri. Şi motorul torcea ca o siameză după ce s-a delectat cu o oală plină cu smântănă. Nu se auzea nimic, de parcă motorul ar fi fost oprit. La un semafor chiar a vrut să coboare din maşină şi să verifice asta. şi avea şi pilot automat şi liniiile caroseriei păreau..

-Guriţă, o muscă! Uite ce muscă urâtă!!!

Se opri brusc din reverie după ce i se atrase ateţia asupra insectei. '''Şi dacă e o muscă??? Ce e cu asta, nu ai mai văzut o muscă" se găndi. "Uite ce frumuseţe de maşină şi ea se uită după o muscă"

-Guriţă, dă-o afară!!

Trebuia să îi dea dreptate. Era o muscă îngrozitoare. Albastră. Sau verde. Uriaşă. A coborât uţor geamul, a speriat-o cu mâna, a dat-o afară, a ridicat geamul şi a continuat reveria.

"Ce înseamnă tehnologia asta. apeşi un buton, coboară geamul, apeşi un buton urcă geamul"

-Guriţă, nu ai dat-o afară!
-Ba am dat-0!
-Ba nu!!!! Uite-o!

Într-adevăr scârboşenia se întorsese şi bâzâia pe lângă oglinda retrovizoare. Aşa că a repetat procedura. Dat jos geamul, dat musca afară, a şi văzut-o zburând, ridicat geamul.

-Guriţă, încă o muscă. Sunt două acum. Zici că vin de la motor. Aşa că următorii 100 de kilometri de autostradă i-a petrecut dând muştele afară. La intrarea în Bucureşti a tras pe drapta, a deschis capota si a verificat fiecare ungher al compartmentului motor. A ridicat ştergătoarele, a verificat in portbagaj. A verificat până şi la faruri. Nici urmă de muşte. Bucureştiul l-au făcut dus-întors cu geamurile deschise. Să iasă singure, că-l dureau deja mâinile cât le-a speriat. Nu şi-au mai spus un cuvânt. Au ieşit din oraş, au ajuns din nou pe autostradă şi se gândea cu groază la hărmălaia care se va auzi în maşină de fiecare dată cănd va coborî geamurile la 130 la oră să dea muştele afară. Asta în condiţiile în care maşina lui era atât de silenţioasă, de zici că nu avea motor...

-Gata, ştiu!!!!!! A tras brusc de volan, a intrat în prima parcare. A deschis portbagajul, a scos toate catrafusele. Şi triughiul reflectorizant şi trusa medicală. A ajuns la roata de rezervă şi a aruncat-o cum arunci o minge de plajă şi a a ajuns în inima portbagajului. Acolo unde ajunseseră şi un pumn de râme folosite la ultimul pescuit. Râme care fugiseră din trusa de pescar. Râme care muriseră ascunse sub roata de rezervă. Acolo zeci de muşte în diferite stadii de evoluţie aştepau să îşi ia zborul în maşina lui. În maşina pe care nu ştiu ce nemţi, de la nu ştiu ce revistă, o declaraseră cea mai frumoasă maşină. Sau cea mai fiabilă. Nu mai conta

marți, 17 iunie 2014

Povestiri vanatoresti. Si nu prea

-Apoi de acum eu zic sa ne retragem deja. Ca incep sa ma simt ca un braconier desi nu sunt. Ca de, doar avem autorizatie  si in plus suntem pe Fondul nostru de vanatoare. Dar mi-e frica sa nu il maniem pe Dumnezeu, mai ales ca suntem in Saptamana Mare a Craciunului.

Vorbise Eugen, seful grupei de vanatori. El era responsabil cu organizarea partidelor de vanatoare, cu respectarea regulilor dar si cu buna dispozitie.

-Eu zic asa: suntem 13 pusti, adica 13 vanatori si s-au impuscat pina acum 83 de iepuri si 6 fazani. Pentru ca e abia ora trei dupa amiaza si nevestele vor intra la idei daca ajungem asa devreme acasa, propun sa mergem in Ivanesti, la Maria, vadana, aia de sta langa biserica. Bagam repede 4-5 iepuri la ceaun, mai dam doi pe o galeata de vin, stam doua,trei ore si apoi mergem acasa.

Nu a fost nevoie sa se supuna la vot, asa ca doua ore mai tarziu fripura si mujdeiul erau gata iar a treia mamaliga fusese deja rasturnata pe masa.


-Sa va povestesc ce am patit mai demult, tot la o vanatoare. Marieeee, mai toarna o cana, ca nu dai de la tine, cat le povestes eu baietilor.  Asaa, eram tot la iepuri. Si ma cam ametisem si eram si cam satul de vanat, ca impuscasem vreo 14-15...
-Mai taie din ei, ca-s cam multi....
-Bine, sa fi fost vreo 10. Ideea era ca ma cam saturasem de tras. Asa ca am dat pe gat niste rachiu si am ramas in remorca tractorului cat restul vanatorilor mai faceau ultima bataie. Si la moment dat simt cum se mista remorca cu mine. Mai tare si mai tare. Ma chinui sa ma ridic in picioare. Eram asaaa, ca un pescar intr-o barca prinsa de furtuna. Si cand colo ce credeti ca se intamplase?
-Era cutremur?
-NUUU. Un afurisit de iepure se scarpina langa roata remorcii. Am pus mina pe sticla de tuica, i-am dat in cap si asa am ajuns acasa cu 18 iepuri.
-Parca erau 10???
-10, 18 cine le mai tine minte numarul.

-Asa e frate-miu, le mai exagereaza. Stati ca va zic eu una si mai buna. Eram la mistreti intr-o cabana de vanatoare de-a padurarilor. Si pentru ca nu prea aveam ce manca, eu am ramas in cabana sa pazesc niste cartofi de ii pusesesm in soba sa se faca in jar. Baietii erau la panda la mistreti. Si la un moment dat, ma luasem putin somnul, si aud zeci de impuscaturi. Ca la revolutie. Ce revolutie? Ca la razboi. Am sarit prima oara pe burta, ca deee, ma speriasem. Apoi mi-am facut curaj si am iesit afara. Si ce credeti ca era?

-Vanatorii care impuscau mistreti langa cabana?

-Nuuuu. Cartofii mei explodasera si sareau pe horn mai ceva ca focurile de  artificii la ziua Americii.


-Povesti de adormit copiii. Ce va zic eu e adevarat.Unii ati auzit deja, altii puteti sa verificati la sectoristul nostru. Acum vreo 5-6 ani, la vreo doi ani dupa ce iesisem la pensie, ma cert cu baba mea. Toata ziua ma boscorodea cu vanatoarea mea. Ca platesc degeaba taxa de pusca, ca dau toata ziua bani pe cartuse, ca am cheltuit banii aiurea si ca nu am mai tras un foc de la nu stiu ce Craciun. I-am zis sa taca o data, i-am zis sa taca de doua ori. Degeaba. Am scos pusca din lada. Mi-am pus cartusiera la brau.

-Luna ta de baba. Te omor. Si am inceput sa o alerg. Cum dadea baba mea coltul casei cum trageam doua focuri. POC! POC! Iar trecea de coltul casei, iar trageam doua focuri.  POC! POC! O cartusiera intreaga am tras dupa ea. Ziua in amiaza mare, de se uitau vecinii la noi mai ceva ca la circ. De atunci nu mi-a mai mai zis nimc baba mea.


sâmbătă, 18 ianuarie 2014

tehnici inumane de interogatoriu. sau cum faci un hot sa "toarne"

Tati, am batut la el ca la hotii de cai. Toata noaptea, de la 7 seara, cand am intrat in tura si pina la 6 dimineata. Am batut ca militienii, cum am fost invatat de nea Postelicu, sectoristul. Militian adevarat. Stiam ca e el autorul si se uita la mine si imi zicea asa, din ochi: "Poti sa ma bati dom politist pina te dor mainile ca nu iti recunosc nimic". Se uita la mine cu sictir si toata fata lui imi zicea ca el e, dar gura si-o tinea inchisa. Stiam ca el a spart vila aia din centru, chiar de langa Politia Municipiu. I-a urmarit pe proprietari pina au plecat in concediu in America (niste machidoni zgarciti, nu au dat si ei macar o cafea cand am facut cercetarea la fata locului). A intrat atunci prin semineu, al dracu borfas, ce a putut sa ii treaca prin cap. Stiam ca el a furat bijuteriile babei aleia nebune de a fost actrita la National. Atunci s-a dat drept actor din noua generatie care vrea sa fure meserie de la monstrii clasici. S-a imbracat la frac si-a pus papion si a avut chiar si baston si a furat doar economiile babaciunii si bijuteriile luate in timpul unui turneu la rusi. Si tot el sparsese si cabinetul stomatologic din spatele mall-ului dupa ce a mers o saptamana la rand sa isi faca dintii. A vandut aparatura medicala in valoare de...
-Lasa-ma cu limbajul asta de militian, l-ai prins sau nu?
-Ho, ai rabdare.

Toata lumea il stie de printul. Merge la sala, e tot un pachet de muschi. Se tunde numai la stilistul ala gay de pe faleza, de doua ori pe saptamana merge la solar. Om cu prestanta, de altfel jumatate din banii produsi din spargeri ii sparge pentru a-si mentine look-ul. Restul ii sparge pe femei. Si ce femei....Asa, sa revenim. Toata noaptea am batut la el, toata noaptea nu a zis decat un lucru:

-Sefu, poti sa sa lovesti unde vrei, dar nu da la fata. Nu imi da in fata. Si radea fasolea la mine, niste dinti mari de un alb perfect, in timp ce isi aseza cu degetele suvitele pline de gel.

Pe la sase m-am lasat pagubas. Nu ii facusem nicio vanataie, dar ma dureau mainile. Mai aveam o ora pina sa plec acasa si nu mai tiam ce dracu sa ii fac sa il conving.

-Siii?

-Si am iesit pe hol sa fumez o tigara si sa imi iau o posirca din aia de cafea de la aparat cand am avut o revelatie.

M-am intors in birou.
-Dezbraca-te! I-am ordonat sec, fara sa ii las niciun semn de indoiala. La piele!!!!

M-a privit bulversat. Ar fi vrut sa zambeasca, dar nu prea ii venea. Asa ca s-a conformat. Cu fiecare haina data jos isi mai aseza o data parul. A ramas doar in chiloti si s-a oprit. Spera sa ma induplece.

-La piele, am zis!!!!!

Si-a mai asezat de cateva ori parul pina cand boxerii ( de firma, apropos) au fost asezati meticulos linga celelalte haine.

-Iesi din birou. Pleaca acasa. Hai, ce mai astepti. Iesi!!!!!

Cu chiu cu vai a iesit din camera. Eram atat de nervos incat abia atunci am realizat ca intrasem cu tigara in birou si tu stii bine ca eu nu fumez in birou niciodata.

-Las-o dracu de tigara. Ce a facut?
-Aaaaa. Exact ce ma asteptam. Dupa doua minute a batut la usa si a intrat in pozitia ghiocel. Cu o mana isi aseza parul, cu cealalta isi proteja bijuteriile familiei.

-Eu am facut-o sefule. EU!!! Tot ce ati spus dumneavoastra. Si tot eu am mai spart cele doua apartamente de langa Casa de Cultura. Si tot eu am furat masina viceprimarului. Si magazinele de pe Stefan cel Mare tot eu le-am spart. Zic TOT! Numai nu ma lasati sa ma fac de ras, am si eu o prestanta.

joi, 2 ianuarie 2014

reporter care sare in apa in direct

asta este pentru cei care nu isi amintesc de mine in marimea XXL

Explicatii: iulie 2011, Vama Veche, Romania. Eroul principal nu avea decat 94.5 kilograme. Deci se poate slabi. Daca vreti. Dacanu, se pot gasi scuze. Muuuuuuulte scuze

luni, 4 noiembrie 2013

Amintiri de pe balta. Sau cum poate fi un esec al naibii de dulce











-Liviule, tii minte somnul ala de 14 kile?
-Ala de l-ai prins la Sabangia.
-Aha! Mai tii minte locul?
-Da, era la salcii, in balta mica.
- Si mai tii minte ce a facut monstrul dupa ce l-am agatat?
-Da! A fugit in papura, ca am vrut eu sa intru dupa el cu un cutit. Sa stii ca intram, chiar daca era rece si era noapte afara.
-Ei bine, stai sa iti povestesc ce am patit azi noapte

Am ajuns pe balta pe la 6 seara. Inca lumina afara, asa ca nu m-am grabit deloc. L-am salutat pe nea Alexa, am stat putin la palavre si apoi m-am dus cu masina in acelasi loc. Mi-am asezat sculele pe ponton fara sa ma grabesc. Aveam tot timpul. Stii lanseta aia mica de o am mostenire de la taica-miu, fie-i tarana usoara. Aia am pus-o pentru rapitor, ca este si stiuca si salau in balta. Doua lansete le-am pus pentru crap: una cu boabe de porumb si una la pufulete. A patra lanseta am aruncat-o la somn,  cu buchet de rama neagra. Din aia mare. Am pregatit si o undita dar nu am mai bagat-o ca e apa mica si ma omora carasul si numai de emotii gratuite nu aveam eu nevoie pe balta. Si apoi m-am pus pe asteptat. O liniste si un aer curat, doamne, doamne! si pasari car cantau acolo asa frumos si vantul care...

-Lasa-l dracului de vant. Zi ce s-a intamplat.
-Ho, nu te grabi,  ca nu te-ai grabit cand ti-am zis sa mergi pe balta. Asa,deci. In stanga mea doi pescari din Galati. Cred ca erau pentru prima oara pe balta pentru ca se multumeau cu peste mic, desi stii si tu ce namile stau ascunse acolo. In dreapta mea trei pescari din Constanta. De-ai baltii. Meseriasi oamenii. Mi-am dat seama dupa ce am vazut barcuta folosita pentru momit. A trecut de cateva ori pein fata mea cu viteza. Buna barca, ar trebui sa ne luam si noi una, sa intram in randul lumii. Dar sa revin. Am stat cu ochii pe lansete pina la 2 noaptea. Tii minte ca atunci somnul a muscat pe la miezul noptii. La un moment dat nu am mai rezistat. Am legat bine lansetele si am intrat in masina sa trag un pui de somn. Am pus ceasul sa sune doua ore mai tarziu si m-am chinnuit sa adorm. Nu cred ca are rost sa iti mai povestesc ce vise cu somni uriasi m-au bantuit se m-am trezit mai obosit. Pe la 3 jumate cobor din masina si incep verificarea sculelor. Lanseta pentru rapitor, neatinsa. Cele doua de crap, la fel. Singura speranta era in montura pentru somn.

-SIIIII?

-O ridic de pe stativ si trag o data la mine cu putere. E lanseta aia de 2.60, aia subtire. Am castigat-o la o Cupa a presei si e...
-Zi o data!!!!
-Simt o trasatura ingrozitoare de la capatul firului. Stii ca cel mai mare peste e ala de il scapi, dar trasatura a fost groaznica. Groaznica!!! Sa imi smulga mana din umar. Imi dau seama ca raportul de forte nu imi este favorabil. Incep sa mulinez putin si recuperez citiva metri de fir. Deci se poate, imi zic. In acel moment FORTA se pune in miscare si imi trage lanseta spre drepata. Spre stuf, cum a facut si somnul. Tin bine varga in mana si incerc sa il amagesc. Il las sa imi castige cativa metri, smuncesc usor si reusesc sa il apropii citiva metri de mine. Ce bine era sa  fi fost si tu acolo Liviule!!! Din pacate nu a durat prea mult, se apropia prea tare de mal, adica de vegetatie. Imi era frica de vegetatie, pentru ca acolo se putea incalci firul si nu as fi avut cum sa il aduc la mal. Simteam cum imi furnica tot corpul. Cum ma dor mainile, spatele. Simteam inima cum imi bate cu putere. Simteam cum..

-L-ai prins?
-Citeva secunde mai tarziu mi-a dat lovitura de gratie. O smuncitura puternica dupa care firul s-a relaxat, s-a rupt. Mi-a fost frica sa il aduc la mal. Stiam ca nu ma va crede nimeni, poate doar tu Liviule, asa ca am recuperat usor carligele din apa. Si cand a ajuns capatul firului la mal, ce sa vezi?

-PESTELE ERA ACOLO????
-Du-te ma dracu! Cum sa fie acolo. Ce crezi ca venea singur ca prostul? Nu! Dar avea 2 plumbi.
-Cum 2 plumbi?
-Pai sa iti explic. Vecinul din dreapta, ala cu barcuta aruncase lanseta peste lanseta mea. Si cand am scos-o sa verific ramele, eu de fapt trageam lanseta lui de pe mal, in timp ce el imi tragea lanseta mea. Ca-n filmele cu prosti. Cand si-a dat seama ce se intampla, a taiat firul lansetei lui, sa nu ne mai chinuim. ORICUM: a fost cea mai frumoasa senzatie pe care mi-a putu-o da vreodata un esec. Dimineata a venit la mine cu doua beri sa isi ceara scuze. Si a plecat bulversat. nu putea intelege de ce zambesc ca o toanta.

vineri, 26 iulie 2013

inca mai putem spera

-Ati facut pana, asa e? 

erau 35 de grade afara, apele curgeau de pe mine mia ceva ca in timpul unei ploi torentiale. roata arata ingrozitor iar prezoanele pareau a fi stranse de un robot urias. ale dracului, niciunul nu dadea semne ca ar vrea sa se defileteze. asa ca m-am intors hotarat sa imi vars nervii si frustrarea pe cel care avea tupeul sa ma intrebe ceva atat de evident.

---DAAAA! Am urlat eu, insa vocea mi s-a stins incet pina la finalul cuvantului cand am vazut ochii curiosului. un pusti blond cu multi pistrui si o strungareata uriasa. se vedea pe fata lui ca ultimul lucru pe care si l-a dorit a fost acela de a fi ironic si ca puiul de lipovean aflat la mai putin de un metru distanta era ingrijorat de soarta mea.

-Bine ca nu s-a rupt roata. ati lovit cam tare bordura aia. acu doua zile un logan a plecat pe platforma de aici.

nu mi-am putut abtine un zambet gandidu-ma ca poate am avut noroc. sigur am avut noroc. aveam viteza destul de mare iar bordura din curba am luat-o in plin. chiar ca imi puteam rupe roata. 

-Nenea, va pot ajuta cu ceva? De data asta chiar am ras. 
-Crezi ca poti scoate roata?
-Nu, dar il chem pe tata. el e puternic. a fost culturist. are muschii la mana mai mari ca piciorul meu. dar pot sa ma duc acasa sa va aduc niste apa. rece.de la frigider

intre timp reusisesm sa desfac unul cate unul cele 4 prezoane. am scos, ajutat de prietenul pistruiat,  unditele din portbagaj, pestele, cutia cu scule si in cele din urma am ajuns la roata de rezerva. zece minute mai tarziu, tot cu ajutorul lui bagajele erau la locul lor iar roata statea bine stransa in dreapta. am scos 10 lei din buzunar si i-am intins pustiului.

-Nu nene, nu pot sa ii iau! Ma bate tata!
-Pai m-ai ajutat.
- Si ce? NU! NU

Am insitat vreo doua minute, in zadar insa. asa ca am apelat la un siretlic.

-Ia zi-mi, magazinul unde e? Mi-a aratat intinzand mana dreapta.
- Si ce inghetata buna are? mi-a enumerat repede citeva sortimente. i-am intins cei 10 lei.
-Ia doua. cu ciocolata si alune. S-a intors 3 minute mai tarziu cu ambele inghetate neincepute si cu 2 lei rest. am luat restull, una dintre inghetate, am sarit in masina si am plecat. am deshis inainte geamul si l-am salutat. 
-Sa cresti mare!! Tara asta inca mai are o sansa

marți, 28 mai 2013

Amintiri despre Slanic Moldova. Sau despre cele mai placute doua palme primite vreodata




am fost selectat pe ultima suta de metri. ei erau deja adunati 13 si mai aveau nevoie de inca unul pentru a face doua echipe de cate 7 jucatori. stiam doar ca plec la munte, doua saptamani, cantonament, iarna. asa cum faceau marii fotbalisti despre care auzeam la televizor. primul cantonament dupa revolutie. imi imaginam discoteci pline pina la refuz, fete frumoase, distractie. si un oras urias imi imaginam, mai luminat decat las vegas si mai zgomotos decat un combinat siderurgic. am revenit rapid cu picioarele pe pamant, mult prea rapid si asta pentru ca am intrat in Slanic Moldova la putin timp dupa ora 18. ne-a intimpinat un oras amarat, trist, ponosit si intunecat. un oras comunist, o atmosfera comunista, asta desi trecusera 2 ani de la moartea dictatorului.

-Nu fiti tristi! Maine pe lumina sigur o sa vi se para un oras minunat. E inconjurat de munti si sunt o groaza de izvoare cu apa minerala.


A doua zi nu a fost deloc mai bine, ci mult mai rau. toate cladirile erau gri, un gri murdar si urat. nu existau decat hoteluri, multe dintre ele vechi de citeva decenii, unele chiar de dinainte de razboi. si strazile aratau ca dupa un bombardament si trebuia sa alegem cu grija locurile in care alergam pentru a nu ne accidenta in timpul sprinturilor. profu de sport Cosug a fost cel care a gasit imediat solutia: am alergat prin padure. zilnic. cel putin 7 kilometri. urma un meci scoala si apoi cinematograf sau odihna. nu tu cluburi, nu tu distractii, nu tu fete.

-Maine iesiti doar la alergare. Mergeti prin padure pina la izvoare si va intoarceti la hotel. sa nu va puna dracul sa beti apa rece dupa ce alergati, pentru ca veti fi transpirati si nu  vreau sa va duc raciti acasa la parinti. el a zis, el a auzit. a doua zi ne-a adunat pe toti in camera lui.

-Ai baut? Da!! Pac, pac!! Doua palme. Urmatorul!
-Ai baut? Da!! Pac, pac!! Doua palme. Urmatorul!

In trei minute ne-a rezolvat pe toti. din cei 14 alergatori, doar doi nu bausera.

Dupa 20 de ani

Am fost cel mai reticent cand am fost invitat la un team building cu presa constanteana la Slanic Moldova. inca aveam pe retina gri-ul urat din timpul cantonamentului, inca imi aminteam cat de plictisitor si de intunecat era orasul. inca ma ardeau obrajii de la palmele profului Cosug. asa ca socul reintalnirii a fost mult prea mare. pentru ca in locul oraselului comunist am regasit o localitate cocheta, cu un aer aristrocratic. o mica statiune de munte cu un aer austriac. sau nemtesc. sau chiar elvetian. cu aceleasi hoteluri vechi, renovate insa intre timp, colorate, pictate, ingrijite, asortate, aranjate. ca de sarbatoare. cu o atmosfera usor luxoasa. fara manele, gratare pe marginea drumului sau cersetori. si cu mult verde. si cu multe terase. si am profitat de citeva minute de singuratate si m-am intors in copilaria mea. si am mers la izvoarele provocatoare de palme. la fel de buna si de rece e apa. doar locul s-a schimbat.

PS: in cateva zile revin cu poze.

luni, 18 martie 2013

Hotii de calorifere si vedeniile -Frate eu nu mai stiu ce sa ma fac cu magnetii astia. Cu hotii de fier.. Nu mai stiu! Mi-au distrus usa, mi-au spart casa in miez de noapte, imi terorizeaza familia si mai nou am inceput sa am vedenii din cauza lor. -Hai, ia-o cu inceputul. Ce s-a intamplat? -Pai sa vezi!




Acum cateva zile vecinul de la patru si-a schimbat caloriferele.Vechi!Din fonta! Calorifere adearate de pe timpul lui Ceausescu!De cand s-au construit blocurile in cartierul Poarta 6! Numai ca vecinei i s-a pus pata sa renoveze tot apartamentul si au schimbat si caloriferele.Si au reusit sa care toate caloriferele din casa, mai putin unul,ala din dormitor care era cel mai mare si cel mai greu dintre toate.Am inteles ca are vreo 20 de elementi si apoape 200 de kilograme. Au decis sa il lase pentru a doua zi, ca cica era prea greu. L-au scos din casa si l-au lasat pe hol. Numai ca l-au vazut magnetii, hoti de fier adica. Si au venit sa il ia la patru dimineata, cand dormea toata lumea.Erau patru.Pe doi dintre ei ii stiu ca au mai avut probleme cu militia, tot din cauza fierului. Si au apucat frigiderul in liniste, fiecare dintr-un colt si au reusit sa il coboare de la patru pana la etajul doi.

-Si? Ce legatura are  asta cu tine??? Nu mai inteleg nimic Dorele!
-Pai ARE!!! Ca la etajut 2 au scapat caloriferul pe scari, asta a luat-o la vale, mi-a rupt usa si s-a oprit la mine in bucatarie. Iti dai seama ca s-a auzit mai rau ca la cutremur si ca ne-am speriat de nu mai putem dormi de doua nopti. Si am ajuns sa stau si sa fumez toata noaptea pe balcon si sa tresar la fiecare zgomot!Zici ca sunt copil mic!

-Si de asta ai vedenii?

- Pai azi noapte am vazut un calorifer care se plimba singur pe strada!
-Dorele!!!! O IEI RAZNA!
-Iti jur! Mergea singur pe strada! L-am urmarit cu privirea pana la colt la Piata Rosu!Mergea singur pe strada! Iti jur! Am trezit-o si pe nevasta-mea! Si ne-am uitat amandoi, si ne-am frecat la ochi. Si am urmarit caloriferul pana la Piata Rosu.
-Si acolo s-a oprit! Si s-a asezat in picioare!
-Dorele!!!
-Da! Acolo s-a oprit si am vazut idiotii cum ies de sub calorifer. Erau doi tigani mici care mergeau aproape in patru labe si aveau caloriferul pe cocoasa. Iti repet: nu mai suport! Maine ma duc si imi gasesc un psiholog. Si ma apuc sa imi caut casa. Ma mut din Poarta 6. Sa scap dracului de magneti.

miercuri, 6 martie 2013

sa fugim de acasa pe atunci era super cool sa fugi de acasa in timpul liceului. se adunau cel putin doi sau trei, "strangeau" banii de prin casa si se urcau in primul tren. daca era vara, in 9 cazuri din zec, destinatia era marea. de obicei Costinesti sau Vama Veche.

daca era frig afara destinatia era Iasiul sau Bucurestiul, locuri in care se puteau cheltui rapid ''economiile'' prin cluburi, (pardon, atunci se numeau discoteci) sau prin magazine mari, adica tentatii pe care ei nu le aveau in micul lor oras natal. telefoanele mobile reprezentau doar o fantezie pentru ca pina si in filme se vedeau rar. de obicei se intorceau acasa cu coada intre picioare, murdari, flamanzi si in cele mai fericite cazuri cu cate o pereche de blugi noi sau cu o geaca mai acatarii. cei mai ghinionisti erau adusi cu politia si luau bataie si de la politisti si de la parinti. ei ramaneau doar cu satisactia de a se lauda in fata colegilor cu minunatiile facute sau vazute.

asa au facut si ei. intr-o clasa de 28 de elevi, erau doar 7 baieti. cat de o echipa de fotbal. si din cei 7 nu mai putin de patru au decis s-a stearga de acasa. era intr-o zi de vineri, chiar dupa pauza mare. aveau la ei citeva sute de dolari adica salariul parintilor pe vreo cateva luni, 2 sticle de 2 litri pline cu vin rosu, un baton de salam de var, o roata de cascaval si toata Romania in fata. au prins trenul pe ultima suta de metri, adica au alergat de la casa de bilete pentru a urca in ultimul vagon/

-Planul este urmatorul: ajungem la Iasi, schimbam banii, ne cazam intr-un hotel si la noapte discoteca
-Cate camere inchiriem?
-Cum cate? 4!!!! noi nu suntem toti 4?

lumea era a lor: toate usile li se deschideau in fata! duminica dimineata mai aveau jumatate din bani. luni seara mai aveau doar niste bani cat se le ajunga de bilete de tren.

-Ne intoarcem acasa?
-Ce-ai ba, esti prost? ce sa facem acasa? sa ne luam bataie, sa ne intoarcem la liceu? nunununu!!!! mergem la suceava. am eu un unchi si ne ajuta sa ne angajam!
-Alin, dar avem 16 ani! cine drau angajeaza niste copiii? si in noiembrie?

si s-au luat dupa Alin. in fond el era liderul grupului. deja isi imaginau cum vor pune ban pe ban si se vor intoarce acasa cu mii de dolari, nu cu sute. atunci parintii lor vor fi mandri si sigur nu vor lua bataie. Si au urcat in primul tren, si au coborat.....in orasul natal, 2 zile mai arziu. infometati, murdari si pregatiti sa ia bataie.

-Ia povesteste tu Aline! ia zi lu tata, cum te-ai decis sa te intorci acasa. zi, ca te bat dupa!
-Pai tata! eram aproape de Suceava. pe un pod! un frig de inghetase blugii pe noi. si ne era asa foame....
-Si?
-Si dupa cateva ore am inceput sa radem unul de altul ca aveam toti barba, mustati si sprancene ca Mos Craciun. de la promoroaca. si am zis: cat de tare poa sa ne bata? mai rau decat atunci cand m-ai batut cu furtumul de la masina de spalat nu poate fi. asa ca le-am zis sa ne intoarcem. stiu ca ma bati, dar macar dupa imi da mama doua darfurii de bors fierbinte, ca asa imi e de foame....

luni, 4 martie 2013

sa fugim de acasa

pe atunci era super cool sa fugi de acasa in timpul liceului. se adunau cel putin doi sau trei, "strangeau" banii de prin casa si se urcau in primul tren. daca era vara, in 9 cazuri din zec, destinatia era marea. de obicei Costinesti sau Vama Veche. daca era frig afara destinatia era Iasiul sau Bucurestiul, locuri in care se puteau cheltui rapid ''economiile'' prin cluburi, (pardon, atunci se numeau discoteci) sau prin magazine mari, adica tentatii pe care ei nu le aveau in micul lor oras natal. telefoanele mobile reprezentau doar o fantezie pentru ca pina si in filme se vedeau rar. de obicei se intorceau acasa cu coada intre picioare, murdari, flamanzi si in cele mai fericite cazuri cu cate o pereche de blugi noi sau cu o geaca mai acatarii. cei mai ghinionisti erau adusi cu politia si luau bataie si de la politisti si de la parinti. ei ramaneau doar cu satisactia de a se lauda in fata colegilor cu minunatiile facute sau vazute.

asa au facut si ei. intr-o clasa de 28 de elevi, erau doar 7 baieti. cat de o echipa de fotbal. si din cei 7 nu mai putin de patru au decis s-a stearga de acasa. era intr-o zi de vineri, chiar dupa pauza mare. aveau la ei citeva sute de dolari adica salariul parintilor pe vreo cateva luni, 2 sticle de 2 litri pline cu vin rosu, un baton de salam de var, o roata de cascaval si toata Romania in fata. au prins trenul pe ultima suta de metri, adica au alergat de la casa de bilete pentru a urca in ultimul vagon/

-Planul este urmatorul: ajungem la Iasi, schimbam banii, ne cazam intr-un hotel si la noapte discoteca
-Cate camere inchiriem?
-Cum cate? 4!!!! noi nu suntem toti 4?

lumea era a lor: toate usile li se deschideau in fata! duminica dimineata mai aveau jumatate din bani. luni seara mai aveau doar niste bani cat se le ajunga de bilete de tren.

-Ne intoarcem acasa?
-Ce-ai ba, esti prost? ce sa facem acasa? sa ne luam bataie, sa ne intoarcem la liceu? nunununu!!!! mergem la suceava. am eu un unchi si ne ajuta sa ne angajam!
-Alin, dar avem 16 ani! cine drau angajeaza niste copiii? si in noiembrie?

si s-au luat dupa Alin. in fond el era liderul grupului. deja isi imaginau cum vor pune ban pe ban si se vor intoarce acasa cu mii de dolari, nu cu sute. atunci parintii lor vor fi mandri si sigur nu vor lua bataie. Si au urcat in primul tren, si au coborat.....in orasul natal, 2 zile mai arziu. infometati, murdari si pregatiti sa ia bataie.

-Ia povesteste tu Aline! ia zi lu tata, cum te-ai decis sa te intorci acasa. zi, ca te bat dupa!
-Pai tata! eram aproape de Suceava. pe un pod! un frig de inghetase blugii pe noi. si ne era asa foame....
-Si?
-Si dupa cateva ore am inceput sa radem unul de altul ca aveam toti barba, mustati si sprancene ca Mos Craciun. de la promoroaca. si am zis: cat de tare poa sa ne bata? mai rau decat atunci cand m-ai batut cu furtumul de la masina de spalat nu poate fi. asa ca le-am zis sa ne intoarcem. stiu ca ma bati, dar macar dupa imi da mama doua darfurii de bors fierbinte, ca asa imi e de foame....